Apărător din oficiu în Germania: când se desemnează și cine îl plătește?

§ 140 Abs. 1 StPO numește unsprezece cazuri. Un caz de apărare obligatorie există atunci când

1. 01este de așteptat ca dezbaterea în primă instanță să aibă loc în fața Oberlandesgericht, a Landgericht sau a Schöffengericht;
2. 02persoanei acuzate i se impută un Verbrechen;
3. 03procedura poate duce la o interdicție de a exercita o profesie;
4. 04persoana acuzată trebuie adusă, potrivit §§ 115, 115a, 128 Abs. 1 oder § 129 StPO, în fața unei instanțe pentru hotărârea privind detenția sau internarea provizorie;
5. 05ea se află într-o unitate în temeiul unei dispoziții a judecătorului sau cu încuviințarea acestuia;
6. 06pentru pregătirea unei expertize privind starea ei psihică intră în discuție internarea ei potrivit § 81 StPO;
7. 07este de așteptat să se desfășoare o procedură de siguranță;
8. 08apărătorul de până atunci este exclus printr-o hotărâre de la participarea la procedură;
9. 09persoanei vătămate i s-a desemnat un avocat potrivit §§ 397a und 406h Abs. 3 und 4 StPO;
10. 10la o audiere în fața judecătorului, participarea unui apărător apare necesară, din cauza însemnătății audierii, pentru ocrotirea drepturilor persoanei acuzate;
11. 11o persoană acuzată cu deficiențe de vedere, de auz sau de vorbire cere desemnarea.

Alături de acestea stă regula de rezervă din § 140 Abs. 2 StPO. Un caz de apărare obligatorie există și atunci când, din cauza gravității faptei, a gravității urmării juridice de așteptat ori din cauza dificultății situației de fapt sau de drept, participarea unui apărător apare necesară, ori când este vădit că persoana acuzată nu se poate apăra singură. Prin această normă trece în practică o mare parte a cererilor.

În procedura penală pentru minori se aplică în plus § 68 JGG, care prevede cazuri proprii de apărare obligatorie.

În mare parte da. § 142 Abs. 5 StPO prevede: înainte de desemnarea unui Pflichtverteidiger, persoanei acuzate i se dă posibilitatea să indice un apărător într-un termen care i se stabilește. Un apărător indicat în acest termen se desemnează, dacă nu se opune un motiv important; un motiv important există și atunci când apărătorul nu este disponibil sau nu este disponibil la timp.

Practic aceasta înseamnă: cine vrea să indice o avocată sau un avocat în care are încredere ar trebui să facă acest lucru din vreme și să nu aștepte până când instanța desemnează pe cineva din proprie inițiativă. Cererea se depune, înainte de punerea în mișcare a acțiunii publice, la autoritățile sau la agenții de poliție ori la parchet; instanței îi este înaintată apoi de parchet, împreună cu un punct de vedere propriu. După punerea în mișcare a acțiunii publice, cererea se depune la instanța competentă (§ 142 Abs. 1 StPO).

Iată lanțul care în viața de zi cu zi este adesea scurtat.

Primul pas. Pflichtverteidiger este un avocat desemnat de instanță în alt temei decât ajutorul pentru cheltuielile de judecată. El primește onorariul din casa landului, dacă l-a desemnat o instanță a landului, iar în rest din casa federală (§ 45 Abs. 3 RVG). Alineatul 1 al normei privește, în schimb, desemnarea pe calea Prozesskostenhilfe, ajutorul pentru cheltuielile de judecată din procesul civil, și nu este incident aici.

Al doilea pas. Cheltuieli ale procedurii sunt, potrivit § 464a Abs. 1 Satz 1 StPO, taxele și cheltuielile bugetului de stat. Sumele care se plătesc avocaților fac parte dintre cheltuielile instanței; ele figurează ca numărul 9007 în lista de cheltuieli din anexa 1 la legea privind cheltuielile judiciare, partea 9 (cheltuieli). Dacă persoana trimisă în judecată este condamnată, ea suportă, potrivit § 465 Abs. 1 StPO, cheltuielile procedurii în măsura în care ele s-au produs prin procedura pentru o faptă pentru care ea este condamnată. Bugetul de stat plătește, așadar, mai întâi.

Al treilea pas. § 52 Abs. 1 RVG îi dă avocatului desemnat de instanță, în plus, un drept propriu: el poate cere de la persoana acuzată plata onorariilor unui apărător ales, dar nu poate cere un avans. Dreptul se stinge în măsura în care bugetul de stat a plătit onorariile. Potrivit § 52 Abs. 2 RVG, el poate fi valorificat numai în măsura în care persoana acuzată are un drept de restituire împotriva bugetului de stat sau în măsura în care instanța de primă instanță constată, la cererea apărătorului, că ea este în stare să plătească sau să plătească în rate, fără a-și afecta întreținerea necesară pentru sine și pentru familia sa. La o astfel de cerere, instanța stabilește persoanei acuzate un termen pentru a-și arăta situația personală și economică. Dacă ea nu dă nicio declarație în acest termen, se prezumă, potrivit § 52 Abs. 3 RVG, că este în stare să plătească. O astfel de scrisoare nu ar trebui de aceea lăsată deoparte.

Formularea „Pflichtverteidiger este gratuit” este de aceea greșită. Corect este: cheltuielile nu apar mai întâi la persoana acuzată, iar dacă ele rămân la sfârșit în sarcina ei se hotărăște odată cu rezultatul procedurii și după situația ei economică.

Persoanele achitate se află în altă situație. Potrivit § 467 Abs. 1 StPO, la achitare, la neînceperea judecății sau la încheierea procedurii, cheltuielile bugetului de stat și cheltuielile necesare ale persoanei trimise în judecată rămân în sarcina bugetului de stat. Pentru căile de atac se aplică § 473 Abs. 1 StPO: cheltuielile unei căi de atac retrase sau respinse îl privesc pe cel care a exercitat-o. Hotărârea privind cheltuielile se ia, potrivit § 464 Abs. 1 und Abs. 2 StPO, în hotărârea finală și poate fi atacată, potrivit § 464 Abs. 3 StPO, cu sofortige Beschwerde.

Cum este alcătuit onorariul unei apărări și ce cheltuieli apar în fiecare etapă a procedurii explicăm la onorarii.