Evaziunea fiscală în Germania: ce pedeapsă riscați și mai ajută o Selbstanzeige?

Fapta este descrisă în § 370 Abs. 1 AO: date incorecte sau incomplete despre fapte cu însemnătate fiscală, lăsarea contrară obligației a autorităților fiscale în necunoștință de cauză sau omisiunea contrară obligației de a folosi timbre fiscale, în fiecare caz cu urmarea că se diminuează impozite sau se obțin avantaje fiscale nejustificate. Și tentativa se pedepsește (§ 370 Abs. 2 AO).

Pentru cazurile deosebit de grave, § 370 Abs. 3 Satz 2 AO numește exemple-tip, între care diminuarea în proporții mari și diminuarea repetată prin folosirea unor documente contrafăcute sau falsificate. O sumă de la care există proporții mari nu este numită de lege; aceasta este o chestiune de interpretare de către instanțe.

Cât de mare este pedeapsa se stabilește potrivit § 46 StGB: temeiul este vinovăția făptuitorului, iar de cântărit sunt, între altele, măsura încălcării obligației, antecedentele, situația economică și strădania de a repara paguba. Amenda penală se aplică în zile-amendă, al căror cuantum se stabilește după situația personală și economică (§ 40 Abs. 1 und 2 StGB).

La bănuiala unei infracțiuni fiscale anchetează autoritatea fiscală; aceasta este biroul vamal principal, administrația financiară, oficiul federal central pentru impozite și casa de alocații (§ 386 Abs. 1 AO). Dacă fapta constituie exclusiv o infracțiune fiscală, autoritatea conduce singură ancheta (§ 386 Abs. 2 AO), însă nu și din momentul în care s-a emis un mandat de arestare sau un mandat de internare (§ 386 Abs. 3 AO). Autoritatea fiscală poate preda cauza oricând parchetului, iar acesta o poate prelua oricând (§ 386 Abs. 4 AO). În rest se aplică codul de procedură penală (§ 385 Abs. 1 AO).

Procedura penală este începută din momentul în care se ia o măsură care urmărește în mod recognoscibil să se procedeze penal împotriva cuiva pentru o infracțiune fiscală (§ 397 Abs. 1 AO). Începerea trebuie comunicată cel târziu atunci când persoanei acuzate i se cere să prezinte fapte sau să depună documente care au legătură cu fapta (§ 397 Abs. 3 AO).

În procedura de impunere, măsurile de constrângere sunt neîngăduite dacă persoana impozabilă ar fi astfel silită să se acuze pe sine pentru o infracțiune fiscală; aceasta se aplică întotdeauna în măsura în care pentru acest motiv s-a început o procedură penală (§ 393 Abs. 1 Satz 2 und 3 AO). Obligațiile fiscale de colaborare rămân ca atare neatinse.

Dacă înlăturarea pedepsei eșuează numai din cauza § 371 Abs. 2 Satz 1 Nr. 3 oder Nr. 4 AO, § 398a AO prevede o a doua cale. Se renunță la urmărire dacă participantul plătește, într-un termen rezonabil care i se stabilește, impozitele sustrase și dobânzile arătate (§ 398a Abs. 1 Nr. 1 AO) și, în plus, o sumă de bani în favoarea bugetului de stat (§ 398a Abs. 1 Nr. 2 AO): 10 la sută din impozitul sustras, dacă suma sustrasă nu depășește 100.000 de euro, 15 la sută la mai mult de 100.000 de euro până la 1.000.000 de euro, 20 la sută la mai mult de 1.000.000 de euro.

Două lucruri în această privință: dacă autoritatea fiscală constată că datele au fost incomplete sau incorecte, reluarea urmăririi este îngăduită (§ 398a Abs. 3 AO). Iar suma plătită nu se restituie dacă urmarea juridică nu intervine; instanța o poate scădea dintr-o amendă penală (§ 398a Abs. 4 AO).

Dacă o corectare este utilă depinde de tipurile de impozit și de anii vizați și de cât de departe a ajuns autoritatea. Pragurile valorice și termenele din dreptul penal fiscal s-au schimbat de mai multe ori; hotărâtoare este versiunea în vigoare la momentul respectiv. O privire de ansamblu găsiți pe pagina cu domeniile de activitate.