Prins la furt din magazin în Germania: ce pedeapsă riscați și ce urmează acum

§ 242 Abs. 1 StGB cuprinde fapta celui care ia un bun mobil al altuia cu intenția de a și-l însuși în mod nelegitim, lui sau unui terț. La furtul din magazin, momentul hotărâtor nu este casa de marcat, ci clipa în care marfa ajunge în propriul buzunar sau sub geacă. De aceea, deja o intervenție în magazin poate duce la un furt consumat.

Alături de aceasta, două dispoziții sunt importante pentru încadrare.

§ 248a StGB stabilește că furtul și însușirea bunurilor de valoare redusă se urmăresc numai la plângere. O sumă în euro nu este prevăzută de lege în această privință. Unde se află limita valorii reduse hotărăsc instanțele; cifre sigure care să rezulte din lege nu există aici. Practic, § 248a StGB înseamnă: la valori mici este nevoie de o plângere penală sau de reținerea unui interes public deosebit în urmărire. Dacă se formulează o plângere penală hotărăște magazinul.

§ 243 StGB reglementează cazurile deosebit de grave de furt, cu limite de pedeapsă de la trei luni până la zece ani. Printre acestea se numără, potrivit exemplelor tipice, între altele fapta săvârșită cu titlu de îndeletnicire. § 243 Abs. 2 StGB lămurește însă că un caz deosebit de grav este exclus, în cazurile alineatului 1 teza 2 nr. 1 până la 6, atunci când fapta privește un bun de valoare redusă. Și mai greu cântărește § 244 StGB, care cuprinde, cu șase luni până la zece ani, între altele furtul cu arme și furtul săvârșit în bandă. Pentru furtul din magazin obișnuit, § 244 StGB nu are niciun rol; el devine însemnat atunci când cineva poartă asupra sa, de pildă, un cuțit sau când mai multe persoane conlucrează după un plan.

Cine nu ia un bun, ci își însușește în mod nelegitim un bun deja ajuns la el intră sub incidența § 246 StGB, însușirea, cu închisoare de până la trei ani sau cu amendă penală.

Magazinul formulează plângere, poliția consemnează cazul și îl trimite mai departe la parchet. După aceea există, în esență, trei direcții.

Dacă cercetările oferă temei suficient pentru formularea acuzării publice, parchetul o formulează potrivit § 170 Abs. 1 StPO printr-un rechizitoriu. Altfel, el dispune încetarea procedurii potrivit § 170 Abs. 2 StPO și îl înștiințează despre aceasta pe cel acuzat, dacă acesta a fost audiat în această calitate sau dacă împotriva lui fusese emis un mandat de arestare.

Alături de acestea stau două forme de încetare din motive de oportunitate. Potrivit § 153 Abs. 1 Satz 1 StPO, parchetul poate renunța la urmărire, în cazul unei fapte mai ușoare și cu acordul instanței, dacă vinovăția ar fi redusă și dacă nu există un interes public în urmărire.

Teza 2 a aceleiași dispoziții retrage din nou acest acord, iar pentru furtul din magazin aceasta este teza mai importantă: acordul instanței nu este necesar în cazul unei fapte mai ușoare care nu este pedepsită cu o pedeapsă al cărei minim este ridicat și ale cărei urmări pricinuite prin faptă sunt reduse. Furtul potrivit § 242 StGB nu are un minim ridicat. Dacă, alături de aceasta, și urmările faptei sunt reduse, hotărăște parchetul singur. Dacă aceasta este situația o apreciază el; dispoziția nu întemeiază un drept.

Potrivit § 153a Abs. 1 StPO, el poate renunța provizoriu la acuzare, cu acordul instanței și al persoanei acuzate, și poate stabili obligații, de pildă o plată către o instituție de utilitate publică sau prestații în folosul comunității. Pentru îndeplinirea lor stabilește un termen care, după cum este obligația, este de cel mult șase luni sau de cel mult un an. Dacă persoana acuzată îndeplinește obligațiile și îndrumările, fapta nu mai poate fi urmărită ca faptă mai ușoară.

Un drept la una dintre aceste încetări nu există. Cum va hotărî un parchet nu se poate promite dinainte.

Factura magazinului pentru o taxă de prelucrare sau Fangprämie (sumă cerută de magazin pentru prinderea autorului) nu este o pedeapsă. Ea este o pretenție de drept civil și se tratează separat de procedura penală. O sumă forfetară prevăzută de lege nu există; dacă și în ce cuantum o asemenea pretenție este întemeiată hotărăsc, în caz de neînțelegere, instanțele civile. Nu plătiți fără să verificați, numai fiindcă scrisoarea arată ca o corespondență oficială, și nu recunoașteți o pretenție cât timp procedura penală este în curs, fără să fi discutat aceasta înainte.

Un Hausverbot (interdicția de a mai intra în magazin) este, de asemenea, drept civil și poate fi dispus independent de rezultatul procedurii penale.

Angajatorul dumneavoastră nu află în mod automat despre o procedură de urmărire în curs. Altfel stau lucrurile la anumite profesii cu obligații speciale de raportare și de fiabilitate și atunci când fapta are o legătură cu raportul de muncă. Dacă lucrați în comerț sau dacă aveți nevoie de o autorizație administrativă, aduceți vorba devreme despre acest punct.