Cum decurge Hauptverhandlung în Germania și care instanță este competentă

Punctul de plecare este pedeapsa care se preconizează, nu denumirea faptei.

Amtsgericht (instanța locală) este competent atunci când nu se preconizează o pedeapsă mai mare de patru ani de închisoare și când Staatsanwaltschaft (parchetul) nu trimite cauza în judecată la Landgericht (instanța regională) din cauza nevoii deosebite de protecție a persoanelor vătămate, a întinderii sau a însemnătății cauzei. El nici nu are voie să aplice o pedeapsă mai mare de patru ani (§ 24 Abs. 1 und 2 GVG).

În cadrul Amtsgericht hotărăște Strafrichter singur în cazul faptelor din categoria Vergehen, adică a infracțiunilor din categoria celor mai puțin grave, atunci când ele sunt urmărite pe calea unei Privatklage (plângere penală susținută de persoana vătămată însăși) sau când nu se preconizează o pedeapsă mai mare de doi ani de închisoare (§ 25 GVG). Altfel judecă Schöffengericht (§ 28 GVG), alcătuit dintr-o judecătoare sau un judecător de la Amtsgericht, care prezidează, și din doi Schöffen (§ 29 Abs. 1 GVG). Schöffen sunt judecători onorifici, fără pregătire juridică de specialitate. Potrivit § 30 Abs. 1 GVG, ei exercită în timpul Hauptverhandlung funcția de judecător în întregime și cu același drept de vot ca judecătorii de la Amtsgericht; ei votează, așadar, și asupra vinovăției și asupra pedepsei. Pentru Schöffen din cadrul Strafkammern acest lucru se aplică în mod corespunzător potrivit § 77 Abs. 1 GVG. Hotărârile luate în afara Hauptverhandlung sunt luate în schimb de judecător singur (§ 30 Abs. 2 GVG).

Strafkammer de la Landgericht este competentă în primă instanță pentru toate faptele din categoria Verbrechen, adică a infracțiunilor din categoria celor grave, care nu revin nici Amtsgericht, nici Oberlandesgericht, precum și în celelalte cazuri arătate în § 74 Abs. 1 GVG. La anumite fapte grave, pe care § 74 Abs. 2 GVG le enumeră una câte una, Strafkammer judecă în alcătuirea numită Schwurgericht. Marea Strafkammer este alcătuită din trei judecători, între care președintele completului, și din doi Schöffen (§ 76 Abs. 1 GVG). Asupra alcătuirii sale pentru Hauptverhandlung ea hotărăște atunci când dispune deschiderea judecății: în cazurile arătate în § 76 Abs. 2 GVG participă trei judecători, în rest doi judecători, între care președintele completului, și doi Schöffen. Când este de regulă necesară participarea unui al treilea judecător spune § 76 Abs. 3 GVG.

Strigarea cauzei. Ședința începe cu strigarea cauzei. Președintele completului constată dacă persoana acuzată (Angeklagter) și apărătorul sunt prezenți și dacă mijloacele de probă au fost aduse (§ 243 Abs. 1 StPO). Trebuie să fie prezente tot timpul persoanele chemate să pronunțe hotărârea, Staatsanwaltschaft și un grefier al grefei (§ 226 Abs. 1 StPO). Ședința, inclusiv pronunțarea hotărârilor, este publică; înregistrările făcute în scopul publicării nu sunt permise (§ 169 Abs. 1 GVG).

Martorii și datele personale. Martorii părăsesc sala de ședință. Președintele completului audiază persoana acuzată cu privire la situația sa personală (§ 243 Abs. 2 StPO); nu este vorba aici despre fapta imputată, ci despre nume, vârstă, profesie.

Anklagesatz. Staatsanwaltschaft citește Anklagesatz, adică partea din actul de acuzare în care este descrisă fapta imputată (§ 243 Abs. 3 StPO). Apoi președintele completului comunică dacă au avut loc discuții privind o Verständigung, adică o înțelegere între instanță și participanții la procedură asupra desfășurării de mai departe și asupra rezultatului procedurii (§ 243 Abs. 4 StPO).

Informarea asupra drepturilor și luarea de poziție. Persoanei acuzate i se aduce la cunoștință că este liberă să se pronunțe asupra acuzării sau să nu declare nimic asupra faptei (§ 243 Abs. 5 StPO). Dacă și ce anume spune ține de pregătire, nu de sala de ședință.

Administrarea probelor. După audierea persoanei acuzate urmează administrarea probelor (§ 244 Abs. 1 StPO). Pentru aflarea adevărului, instanța trebuie să o extindă din oficiu asupra tuturor faptelor și mijloacelor de probă care au însemnătate pentru hotărâre (§ 244 Abs. 2 StPO). Pe lângă aceasta, participanții pot formula Beweisanträge, adică cereri de administrare a unor probe; în ce condiții o astfel de cerere poate fi respinsă este arătat în celelalte alineate ale § 244 StPO. După fiecare probă administrată, persoana acuzată trebuie întrebată dacă are ceva de declarat cu privire la aceasta; la cerere, primesc această posibilitate și Staatsanwaltschaft, și apărarea (§ 257 Abs. 1 und 2 StPO).

Susținerile finale și letztes Wort. După încheierea administrării probelor primesc cuvântul mai întâi Staatsanwaltschaft și apoi persoana acuzată, pentru susținerile și cererile lor; acestea sunt Plädoyers, pledoariile finale. Staatsanwaltschaft are dreptul la replică, iar persoanei acuzate îi revine letztes Wort. Chiar dacă un apărător a vorbit pentru ea, ea trebuie întrebată dacă are ea însăși ceva de arătat în apărarea sa (§ 258 Abs. 1 bis 3 StPO).

Hotărârea. Hauptverhandlung se încheie cu pronunțarea hotărârii, care urmează după deliberare (§ 260 Abs. 1 StPO). Asupra rezultatului administrării probelor instanța hotărăște potrivit convingerii sale libere, formate din ansamblul dezbaterii (§ 261 StPO). Pronunțarea se face prin citirea dispozitivului hotărârii și prin arătarea motivelor; citirea dispozitivului trebuie în orice caz să preceadă comunicarea motivelor (§ 268 Abs. 2 StPO). Hotărârea ar trebui pronunțată la încheierea dezbaterii și trebuie pronunțată cel mai târziu la două săptămâni după aceea, altfel Hauptverhandlung trebuie începută din nou (§ 268 Abs. 3 StPO).

Instanța și participanții la procedură se pot înțelege, în cazurile potrivite, asupra desfășurării de mai departe și asupra rezultatului procedurii (§ 257c Abs. 1 StPO). Obiect pot fi numai consecințele juridice care pot forma conținutul hotărârii, alte măsuri privitoare la procedură și conduita procesuală a participanților; o recunoaștere ar trebui să facă parte din orice Verständigung. Stabilirea vinovăției și măsurile de îndreptare și de siguranță (Maßregeln der Besserung und Sicherung) nu au voie să fie obiect al înțelegerii (§ 257c Abs. 2 StPO).

Instanța încetează să mai fie ținută de înțelegere în condițiile arătate în § 257c Abs. 4 StPO, de exemplu atunci când au fost trecute cu vederea împrejurări însemnate sau când apar altele noi; atunci recunoașterea nu are voie să fie folosită. O Verständigung nu este un contract asupra rezultatului.

Asupra faptelor săvârșite de Jugendliche, tinerii cărora li se aplică Jugendstrafrecht, dreptul penal special pentru tineri, decid instanțele pentru tineri: Jugendrichter, Jugendschöffengericht și Jugendkammer (§ 33 Abs. 1 und 2 JGG). Acolo, ședința nu este publică (§ 48 Abs. 1 JGG); dacă sunt acuzați și Heranwachsende, adică persoane din categoria de vârstă situată între Jugendliche și adulți, ori adulți, ședința este publică (§ 48 Abs. 3 JGG).