Hausfriedensbruch: ce pedeapsă riscați și când intrarea în spațiile altuia se pedepsește

§ 123 Abs. 1 StGB arată o limită, nu un rezultat: pedeapsa privativă de libertate de până la un an sau amenda penală. Înăuntrul acestei limite hotărăște instanța după împrejurările faptei și ale persoanei. Cine vă arată dinainte o cifră ghicește.

Hausfriedensbruch în forma grea se află într-o dispoziție proprie. § 124 StGB privește cazul în care o mulțime de oameni se adună în public și pătrunde fără drept în spațiile arătate acolo, cu scopul de a săvârși cu puteri unite acte de violență împotriva unor persoane sau bunuri. Se pedepsește atunci oricine ia parte la aceste acțiuni, cu pedeapsa privativă de libertate de până la doi ani sau cu amendă penală. Pentru cazul obișnuit, despre care este vorba aici, § 123 StGB este dispoziția care se aplică.

§ 123 Abs. 1 StGB cunoaște două căi către pedeapsă, iar ele se deosebesc considerabil.

Cea dintâi este pătrunderea fără drept. Fără drept este intrarea atunci când ea se face împotriva voinței celui îndreptățit. Cine intră cu învoire nu pătrunde.

A doua variantă îl privește pe cel care se află fără îndreptățire în acele spații și nu pleacă la cererea celui îndreptățit. Aici pedeapsa începe abia cu rămânerea de după cerere. Acesta este punctul cel mai important în practică din întreaga dispoziție: cine intră într-un local și este rugat acolo să plece nu s-a pedepsit prin intrare, ci abia prin rămânere.

§ 123 Abs. 2 StGB stabilește: fapta se urmărește numai la cerere. Îndreptățită să formuleze cererea este persoana vătămată, în măsura în care legea nu prevede altfel (§ 77 Abs. 1 StGB). Dacă mai multe persoane sunt îndreptățite, fiecare poate formula cererea de sine stătător (§ 77 Abs. 4 StGB).

Hotărâtor este termenul. O faptă care poate fi urmărită numai la cerere nu este urmărită dacă persoana îndreptățită omite să formuleze cererea până la expirarea unui termen de trei luni (§ 77b Abs. 1 StGB). Termenul începe la expirarea zilei în care persoana îndreptățită ia cunoștință de faptă și de persoana autorului (§ 77b Abs. 2 StGB). El este suspendat, dacă la autoritatea de împăcare se depune o cerere de desfășurare a unui Sühneversuch, adică a unei încercări de împăcare, până la eliberarea adeverinței (§ 77b Abs. 5 StGB).

Plângerea și Strafantrag, adică cererea de urmărire, pot fi făcute la Staatsanwaltschaft, adică la parchet, la autoritățile și la agenții serviciului de poliție și la Amtsgerichte (§ 158 Abs. 1 Satz 1 StPO). La faptele care se urmăresc numai la cerere trebuie să fie asigurate identitatea și voința de urmărire a persoanei care formulează cererea (§ 158 Abs. 2 StPO). O plângere singură nu este de aceea, în orice caz, și o cerere de urmărire lucrătoare.

Dreptul civil cunoaște drepturi de autoapărare ale posesorului. Cine ia posesorului stăpânirea fără voința lui ori îl tulbură în stăpânire lucrează fără drept; legea numește aceasta verbotene Eigenmacht, adică atingerea oprită adusă posesiei (§ 858 Abs. 1 BGB). Posesorul are voie să se apere prin forță împotriva unei verbotene Eigenmacht (§ 859 Abs. 1 BGB); dacă i se ia stăpânirea unui teren printr-o verbotene Eigenmacht, el are voie să și-o dobândească din nou îndată după luare, prin îndepărtarea autorului (§ 859 Abs. 3 BGB). Alături stă Notwehr, adică apărarea împotriva unui atac nelegiuit de față: cine săvârșește o faptă cerută de Notwehr nu lucrează nelegiuit; Notwehr este apărarea necesară spre a înlătura un atac nelegiuit de față împotriva sa sau împotriva altuia (§ 32 StGB).

Această parte nu este în mod voit o îndrumare de purtare. Cine trece peste marginile acestor drepturi stă el însuși ca persoană acuzată, atunci pentru Körperverletzung, adică vătămarea integrității corporale, pentru Nötigung, adică pentru constrângere, sau pentru lipsire de libertate. Dacă o faptă mai era acoperită de § 859 BGB ori de § 32 StGB hotărăște o instanță pe urmă și cu o cunoaștere pe care în clipa întâmplării nu o avea nimeni. Calea sigură este apelul la poliție.