Fără domiciliu în Germania: ce înseamnă Sicherheitsleistung potrivit § 132 StPO

Beschuldigter este acela împotriva căruia se fac cercetări. Aceasta nu este o acuzare și nu este o hotărâre de condamnare, ci un rol în procedură.

Staatsanwaltschaft este autoritatea care conduce procedura de urmărire. Ea hotărăște dacă se formulează acuzarea, dacă se dispune încetarea sau dacă se cere un Strafbefehl; poliția face cercetări, dar nu hotărăște.

Strafbefehl este o hotărâre scrisă, dată fără dezbatere orală. Opoziția este cu putință înăuntrul a două săptămâni de la comunicare; dacă ea nu este formulată la timp, Strafbefehl este asemuit unei hotărâri rămase definitive (§ 410 StPO). Ce se aplică atunci când acest termen a fost depășit fără vină stă mai jos, la „Dacă termenul s-a împlinit deja".

Zustellung este predarea în formă oficială a unui înscris. De la comunicare curg termenele, fără a se ține seama dacă ați citit sau nu cuprinsul.

Către reprezentantul numit printr-un act juridic se poate face comunicarea cu același efect ca și către cel reprezentat (§ 171 ZPO), iar pentru comunicările din procesul penal se aplică în mod corespunzător dispozițiile codului de procedură civilă (§ 37 Abs. 1 StPO).

Aceasta înseamnă: ceea ce se comunică persoanei împuternicite se socotește comunicat dumneavoastră. Termenul curge din acea zi, chiar dacă vă aflați în altă țară și nu știți încă nimic. Pe această cale se poate împlini termenul de opoziție împotriva unui Strafbefehl, fără să fi avut loc vreodată o dezbatere (§ 410 StPO).

Două urmări. Întâi: cine a dat o asemenea împuternicire ar trebui să se îngrijească să afle repede ce ajunge acolo. În al doilea rând: avocatul apărării ales, cu împuternicire dovedită, se socotește îndreptățit să primească pentru persoana acuzată comunicările oficiale și celelalte înștiințări (§ 145a Abs. 1 StPO); o citație are voie să îi fie comunicată numai dacă el este îndreptățit în mod expres la aceasta prin împuternicire (§ 145a Abs. 2 StPO). Astfel, corespondența ajunge la un loc care știe ce este de făcut.

Atunci § 132 StPO tocmai că nu se aplică, fiindcă această dispoziție presupune că nu sunt îndeplinite condițiile unui mandat de arestare. Pentru Untersuchungshaft (detenția dispusă cât timp ancheta și procedura sunt încă în curs) este nevoie de o bănuială stăruitoare privind fapta și de un motiv de detenție (§ 112 Abs. 1 StPO). Unul dintre acestea este pericolul de fugă: el există atunci când, la cântărirea împrejurărilor cazului concret, există primejdia ca persoana acuzată să se sustragă procesului penal (§ 112 Abs. 2 Nr. 2 StPO). Un domiciliu în străinătate este una dintre împrejurările care se discută în această privință; el nu este, luat în sine, un motiv de detenție, iar verificarea rămâne o verificare de la caz la caz.

Dacă un mandat de arestare a fost emis numai din pricina pericolului de fugă, judecătorul poate suspenda punerea lui în executare atunci când măsuri mai puțin severe sunt îndestulătoare. Legea numește, între altele, obligații de prezentare periodică, interdicția de a părăsi locul de ședere fără încuviințare și depunerea unei garanții potrivite (§ 116 Abs. 1 StPO). Felul și cuantumul le stabilește judecătorul după libera sa apreciere; ea se depune în bani gheață, în hârtii de valoare, prin constituirea unui gaj sau prin cauțiunea unor persoane potrivite (§ 116a Abs. 1 und 2 StPO). Cine cere suspendarea în schimbul unei garanții și nu locuiește în domeniul de aplicare al legii trebuie să numească de asemenea un Zustellungsbevollmächtigter (§ 116a Abs. 3 StPO).

O a treia dispoziție privește reținerea provizorie: dacă persoana acuzată nu are în țară un domiciliu sau un loc de ședere statornic și dacă sunt îndeplinite condițiile unui mandat de arestare numai din pricina pericolului de fugă, se poate renunța la reținere atunci când nu este de așteptat ca pentru faptă să se aplice o pedeapsă cu închisoarea ori să se dispună o măsură privativă de libertate de îndreptare și de siguranță și atunci când persoana acuzată depune o garanție potrivită pentru amenda penală la care ne putem aștepta și pentru cheltuielile procedurii (§ 127a Abs. 1 StPO); § 116a Abs. 1 und 3 StPO se aplică în mod corespunzător (§ 127a Abs. 2 StPO).

Limba instanței este germana (§ 184 GVG). Dacă se judecă cu participarea unor persoane care nu stăpânesc limba germană, trebuie chemat un interpret (§ 185 Abs. 1 GVG).

Pentru persoana acuzată aceasta merge mai departe. Instanța cheamă pentru persoana acuzată sau condamnată care nu stăpânește limba germană un interpret sau un traducător, în măsura în care aceasta este necesar pentru exercitarea drepturilor sale din procesul penal; asupra acestui lucru ea trebuie înștiințată într-o limbă pe care o înțelege, împreună cu arătarea că poate cere această chemare, fără plată, pentru întregul proces penal (§ 187 Abs. 1 GVG). De regulă este necesară, în plus, traducerea scrisă a dispozițiilor privative de libertate, precum și a rechizitoriilor, a hotărârilor de tipul Strafbefehl și a hotărârilor care nu au rămas definitive (§ 187 Abs. 2 GVG).

Independent de limbă se aplică aceasta: nu trebuie să vă pronunțați asupra acuzației și aveți voie să întrebați oricând, chiar și înainte de audiere, un avocat al apărării (§ 136 Abs. 1 Satz 2 StPO).

Ce înseamnă o condamnare pentru o viză, pentru un permis de ședere sau pentru o încetățenire nu este o chestiune de drept penal. Aceasta este dreptul străinilor, el urmează reguli proprii și trebuie verificat separat. Nu vă bizuiți aici pe informații din procesul penal.