Condamnarea și waffenrechtliche Zuverlässigkeit: ce se întâmplă cu autorizația

§ 5 WaffG deosebește două trepte.

§ 5 Abs. 1 Nr. 1 WaffG arată cazurile în care fiabilitatea necesară nu există: la o condamnare definitivă pentru un Verbrechen, adică pentru o infracțiune din categoria celor grave, pentru alte infracțiuni săvârșite cu intenție, la o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an, ori pentru faptele împotriva statului înșirate acolo una câte una, la o pedeapsă privativă de libertate sau la o amendă penală de cel puțin 90 de unități zilnice, de fiecare dată atunci când de la rămânerea definitivă a ultimei condamnări nu au trecut încă zece ani.

§ 5 Abs. 2 Nr. 1 WaffG arată cazurile în care fiabilitatea de regulă nu există. Sunt cuprinse condamnările pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, pentru o infracțiune din culpă în legătură cu mânuirea armelor, a munițiilor sau a substanțelor cu primejdie de explozie, pentru o infracțiune din culpă primejdioasă pentru obște ori pentru o infracțiune potrivit legii armelor, legii privind controlul armelor de război, legii privind materiile explozive sau legii federale a vânătorii. Pragul: o pedeapsă privativă de libertate, o Jugendstrafe, adică pedeapsa privativă de libertate pentru minori, o amendă penală de cel puțin 60 de unități zilnice ori de cel puțin două ori o amendă penală mai mică; sunt cuprinse, în plus, cazurile în care aplicarea unei Jugendstrafe a fost amânată. Termenul: cinci ani de la rămânerea definitivă a ultimei condamnări.

Formularea „in der Regel", adică de regulă, nu este un lucru mărunt. Legea așază astfel o presupunere de regulă, iar nu o urmare care se produce de la sine, fără excepție. Dacă există o situație de fapt care se abate de la cazul de regulă verifică Waffenbehörde, iar în caz de neînțelegere instanțele de contencios administrativ. Cum iese această verificare nu prezicem aici.

Punctul practic se află în § 40 StGB. Potrivit alineatului 1, amenda penală se aplică în unități zilnice, potrivit alineatului 2 cuantumul unei unități zilnice se stabilește separat după situația personală și economică, iar potrivit alineatului 4 numărul și cuantumul se arată în hotărâre. Pentru § 5 Abs. 2 Nr. 1 WaffG contează numai numărul. Două amenzi penale cu aceeași sumă totală pot de aceea să lucreze cu totul deosebit în dreptul armelor.

Nu din întâmplare. Potrivit § 4 Abs. 3 WaffG, autoritatea competentă trebuie să verifice din nou, la răstimpuri regulate, însă cel puțin după trecerea a trei ani, fiabilitatea și potrivirea personală a titularilor autorizațiilor de drept al armelor. Potrivit § 5 Abs. 5 Nr. 1 WaffG, ea cere la aceasta informația nemărginită din Bundeszentralregister, registrul central federal al condamnărilor. Faptul că primește această informație rezultă din § 41 Abs. 1 Nr. 9 BZRG, care arată în mod expres autoritățile competente pentru autorizațiile de drept al armelor și pentru eliberarea permiselor de vânătoare. Potrivit § 41 Abs. 3 BZRG, informația se dă numai la cerere expresă și numai pentru scopul arătat.

O margine trage § 51 Abs. 1 BZRG: dacă înscrierea a fost ștearsă sau dacă ea trebuie ștearsă, fapta și condamnarea nu mai au voie să fie invocate în circuitul juridic și nu mai au voie să fie folosite în defavoarea persoanei. Potrivit § 51 Abs. 2 BZRG rămân însă neatinse urmările juridice legale ale faptei ori ale condamnării, precum și hotărârile date deja.

§ 45 Abs. 1 WaffG dispune retragerea atunci când se află ulterior că autorizația ar fi trebuit refuzată. § 45 Abs. 2 Satz 1 WaffG dispune revocarea atunci când se ivesc ulterior fapte care ar fi trebuit să ducă la refuz. Amândouă sunt formulate ca hotărâri legate, fără marjă de apreciere.

De aceasta se leagă § 46 WaffG. Potrivit alineatului 1, toate exemplarele actului de autorizare trebuie înapoiate neîntârziat. Potrivit alineatului 2 teza 1, autoritatea dispune ca titularul de până atunci să facă armele sau munițiile de nefolosit în chip statornic ori să le lase unei persoane îndreptățite, într-un termen potrivit, și să facă dovada despre aceasta; după trecerea fără urmare a termenului, bunurile se pun sub control. Alineatul 4 îngăduie, în cazurile arătate acolo, punerea de îndată sub control, iar alineatul 7, în condițiile arătate acolo, confiscarea și valorificarea sau nimicirea.

Aceste dispoziții trebuie urmate. Cine păstrează o armă pentru care nu mai există o autorizație se mișcă în dispozițiile penale ale § 52 WaffG, care prevede pentru dobândirea, deținerea sau purtarea unei arme de foc fără autorizația necesară, la alineatul 3 numărul 2, pedeapsa privativă de libertate de până la trei ani sau amenda penală, iar pentru cazurile arătate în alineatul 1 o limită considerabil mai mare.

Nu orice acuzație din dreptul armelor privește armele de foc. § 42a Abs. 1 WaffG oprește purtarea armelor aparente, a anumitor arme de lovire și de împungere, precum și a cuțitelor cu lamă care se poate fixa cu o singură mână și a cuțitelor cu lamă fixă mai lungă de 12 cm. § 42a Abs. 2 WaffG scoate din aceasta, între altele, transportul într-un recipient închis; pentru bunurile potrivit alineatului 1 numerele 2 și 3, interdicția nu se aplică, în plus, dacă există un interes îndreptățit. O călcare a § 42a Abs. 1 WaffG este, potrivit § 53 Abs. 1 Nr. 21b WaffG, o Ordnungswidrigkeit, adică o abatere sancționată cu amendă administrativă, care poate fi sancționată, potrivit § 53 Abs. 2 WaffG, cu o Geldbuße de până la zece mii de euro. Alături, § 42 Abs. 1 WaffG oprește purtarea armelor la manifestări publice; potrivit § 42 Abs. 4a WaffG, acest lucru se aplică în mod corespunzător purtării cuțitelor, cu excepțiile înșirate acolo.

Și permisul de vânătoare atârnă de aceleași măsuri de apreciere. Potrivit § 17 Abs. 1 Nr. 2 BJagdG, el se refuză persoanelor la care anumite fapte întemeiază presupunerea că nu au fiabilitatea necesară ori potrivirea trupească necesară. Potrivit § 17 Abs. 1 Satz 2 BJagdG, autoritatea competentă cere de la Waffenbehörde o informație despre faptul dacă fiabilitatea și potrivirea personală în sensul §§ 5 und 6 WaffG există.

Cine ar putea fi atins în privința profesiei sau a dreptului de ședere trebuie să știe: și asupra acestui lucru nu hotărăște instanța penală, ci organismul competent de fiecare dată, într-o procedură proprie, după dispoziții proprii. O afirmație despre felul în care hotărăște acest organism nu are ce căuta într-un text de îndrumare.